M-am decis ca de azi înainte să mă molipsesc de optimism!
Mi-am impus să ţin cont întotdeauna de partea plină a paharului, iar astfel am ajuns la concluzia că nu trebuie să văd, nici să aud ceea ce nu vreau.
Am realizat că pierdeam timp preţios lamentându-mă inutil; cu fiecare clipă trecută, ucideam speranţa, făcând loc deziluziei; cădeam uşor-uşor în mrejele fatalităţii…
Acum conştientizez acele ,,de ce?”-uri, atât de frecvente, atât de ascunse, atât de dureroase…
Sunt daltonistă…: pentru mine, viaţa are nuanţe roz-violete, în loc de gri… Văd 25% din răutatea ce ne înconjoară…; la restul de 75% rămân fără percepţie… Mă împiedic des de pragul de jos ca să îmi aduc aminte de înaltul cerului… Prefer să citesc în ochii oamenilor, decat în cărţile pe care le scriu... Traversez ani lumină de beznă în căutarea razei de la capăt… Cânt fals să acopăr adevăruri care dor… Râd cu râsul altcuiva căci dispreţuiesc tristeţea… Accept să cad pentru a mă putea ridica mereu...
Furtuna există să prevestească apariţia soarelui; noaptea, să lase ziua să se odihnească; apusul, să dea voie unui nou început să răsară; umbrele, să accentueze culoarea; iarna, să oblige primăvara să vindece Firea; frigul, să intensifice flacăra căldurii; lacrimile, să fie şterse; veninul, să determine purificarea sângelui; ura, să întărească iubirea; iadul, să ne facă să dorim raiul…
Cineva a spus că voinţa şi putinţa sunt strâns legate, dar în ce fel?! Dacă vrei, poţi?… dacă poţi, vrei?... De ce să nu poţi şi să vrei, şi să poţi?... de ce să nu vrei şi să poţi, şi să vrei?...
Vreau să pot să pot să vreau!... Pot să vreau să vreau să pot!...
uau.
RăspundețiȘtergere