Punct şi de la capăt!

Cineva a spus odată că viaţa e prea scurtă să o irosim… Atât de scurtă încât fiecare clipă trebuie trăită ca şi cum ar fi ultima…; mereu ultima… Dar oare putem să ne bucurăm de ele sub ameninţarea continuă a morţii?... Ce paradox…: viaţa este o aşteptare resemnată a morţii sau moartea o continuare a vieţii dincolo de materialitate?... Cine va ştii vreodată cum, cât, când sau unde să trăiască pentru ca apoi să poată muri împăcat, fără regrete?...
Altcineva a spus că totul are un preţ, iar preţul trebuie mereu plătit… Plătim? Pentru ce plătim? Faţă de cine? Punem preţ pe orice? Dar pe viaţă?... O răscumpărăm pentru că o avem sau pentru ceea ce facem cu ea…, din ea?... Ce ne costă mai mult: că o preţuim sau că o dispreţuim?...
Eu spun că, deşi de mult prea multe ori mi-am dorit să mă eschivez şi să renunţ la ea, viaţa e singura cale de a avea şi a atinge un ideal… Ea însăşi este capabilă de schimbare, de ameliorare, de desăvârşire… Nu ştiu dacă este cel mai măreţ dar al naturii, însă ştiu că poate deveni!
Azi am decis că nu voi lăsa ca nimic din ceea ce am să se piardă şi nimic din ceea ce am pierdut să rămână astfel! Azi am decis că nu pot să las să-mi scape printre degete lucrurile pentru şi prin care trăiesc din cauza altora care mi-au fost luate dintr-un motiv sau altul şi după care tânjesc zadarnic…; nu vreau! ,,Mai întâi să dregem oştirile, apoi să răzbunăm vitejii…”
Am ales! ,, Intre a fi şi a nu fi, eu SUNT!”