O bătaie ușoară în pleoapa mea închisă -
e soarele ce-mi cere să-i răspund...
Să fi văzut lumina rrațiunii aprinsă?...
Să tac, poate-i mai bine să mă ascund!...
Insistă. Răsare mai mare, mai înflăcărat.
Rămâne. Aude bătăile inimii, deși sugrumată.
Răsuflă. Își drege glasul să taie eterul.
Oftează. Eu - tot în tăcere, tot nemișcată.
S-a făcut târziu de când așteaptă;
nu-i nimeni să-i țină locul la post.
În grabă mi-a pus un zâmbet pe buze
să-mi lase de veste cine a fost.
Mă uit pe sub gene să văd - a plecat?
Și sar la fereastră să trag draperia...
Mă întorc înspre mine și inspir;
îmi țintuiesc ochii în tavan și trezesc Reveria...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu